A fi ultras inseamna a urmari meciurile si a-ti trai sentimentele intr-un sector special, distinct de celelalte, care este cel mai plin si mai popular dintre toate: PELUZA.
A fi ultras inseamna a fi mai mult decat un simplu suporter, pentru ca acesta nu este in stare de atatea sacrificii si pentru ca acesta nu intelege patosul tau, care vine din adancul inimii.
A fi ultras inseamna a iubi enorm fotbalul si a-l intelege ca o metafora a vietii, cu victoriile obtinute in ultimul minut
cu egalarile nesperate, obtinute in inferioritate numerica
cu infrangerile acceptate cu capul sus.
A fi ultras inseamna a-ti incuraja in cel mai bun mod cu putinta echipa iubita si a fi mai bun decat adversarii tai din peluza opusa, indiferent de rezultat sau de conditiile meteorologice, indiferent ca esti pe propriul stadion sau la 2000 de kilometri de casa.
A fi ultras inseamna a iubi culorile clubului si a le purta cu tine mereu, urmandu-ti echipa pe teren propriu sau in deplasare
in nici un caz a sta acasa si a urmari echipa la televizor.
A fi ultras inseamna a continua sa canti dupa ce ai primit golul infrangerii, chiar daca o faci cu lacrimile in ochi si cu moartea in suflet.
A fi ultras inseamna a fi constient ca mesajele, cantecele si coregrafiile tale sunt parte integranta a fotbalului si ca ele imping echipa ta spre victorie.
A fi ultras inseamna a considera intregul tau club o adevarata uniune intre feuda, castelul medieval si toti locuitorii acestuia, in care fiecare trebuie sa-si apere cu orgoliu si chiar cu pretul vietii numele, culorile si istoria acestei uniuni.
A fi ultras inseamna a-ti respecta adversarii care merita acest lucru, dar in acelasi timp a pastra rivalitatile istorice. A fi ultras inseamna a nu intoarce si celalalt obraz, ci a reactiona intotdeauna la provocarile si insultele factiunilor adverse.
A fi ultras inseamna a lua atitudine, a atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta clubul favorit si a condamna orice actiune care ar fi impotriva lui, inseamna a contesta jucatorii care au jignit culorile clubului in trecut sau carora nu le pasa de viitorul echipei, ci joaca doar pentru bani.
A fi ultras inseamna a nu avea prea multe legaturi cu cei din conducerea societatii si a ramane autonomi in propriile alegeri, gandiri si manifestari.
Asta inseamna sa fii ultras adevarat. Nu huliganii aceia care vin la meci doar ca sa se bata cu suporterii rivalilor sau pentru care singurul scop pe stadion este sa-si demonstreze IQ-ul net inferior unei maimute
Fenomenul ultra se simte, se asociaza cu caracterul si personalitatea unui suporter, dar si cu puterea lui de sacrificiu. Baietii cu asemenea cacaracter au reusit sa formeze grupuri puternice ultra care s-au facut respectate in tara lor, dar si in Europa. Rasfoiesc si acum cu multa admiratie si un respect iesit din comun cronicile ultra de la marile derby-uri europene si ma gandesc cu o tristete in suflet cand vom avea si noi un asemena spectacol la nivel de peluza.
Dar iata ca fenomenul s-a prins si de tara noastra. Primele brigazi, primele vise ca ii vom putea egala pe italieni, francezi. Era pentru prima data ceva organizat, ceva care dadea culoare peluzelor, care te facea sa vii meci de meci pe stadion, pentru a invata cantece noi, pentru a incerca sa ajuti cu orice pentru ca peluza ta sa fie cea mai admirata si cea mai temuta peste tot. Era ceva nou, si cum la romani atunci cand apare ceva nou toata lumea se inghesuie sa-l aiba, asa s-a intamplat si cu fenomenul ultra. Atmosfera era alta, tensiunea dn derby-uri era mai apasatoare ca oricand, frecventarea peluzelor si iubirea acelei vieti unice te faceau sa simti ca traiesti cu adevarat pentru doua culori. Totul era destul de frumos.
Insa baietii au devenit barbati. Odata cu trecerea timpului a trecut si orgoliul, au trecut si visele. Cei mai vechi fie s-au retras, fie au ramas in peluza ca lideri de grupuri sau doar simpli spectatori, singurul lucru care conteaza pentru ei fiind situatia financiara. Si aici ma refer la favoruri, bisnita si multe alte nereguli care distrug o peluza intreaga. Ca de obicei mentalitea romanului strica tot ce e frumos si firesc. Cei mari, trecuti prin viata, batai reale, si cu o oarecare experienta, se retrag incet incet, fiindca e firesc, intervin responsabilitatile familiale sau pur si simplu se retrag de bunavoie, gandindu-se ca lasa in spate o generatie noua, care va ridica peluza.
Aici e punctul cel mai dureros. Viitorul nu suna prea bine. Prea multi teribilisti, prea multi baieti care la o gura de alcool prind curajul si puterea lui Superman, prea multe vorbe si amenintari aruncate in vant pe forumuri si mult prea multa prostie. E cool sa ai poze pe Hi5, sa te lauzi ca esti un infocat ultras in toate ipostazele, cu portavocea in mana, cu gluga pe cap si cu fularul acoperindu-ti pe jumatate fata, stand pe gard cu mainile ridicate si multe alte ipostaze de care iti este scarba sa le privesti, si te gandesti ca acei baieti inca se mai cearta cu parintii lor pentru deplasari, si inca mai au de dat un BAC. Si apoi se intreaba de ce ii alearga baietii rivali pe strazi. Cum sa iubesti fenomenul cand un Dj tare isi face aparitia si te gandesti ca si asa meciul nu e important. Dau importanta unor haine, neaparat sa fie in patratele, ca asa au vazut in Anglia si in alte tari. Se imbraca casual ca asa e moda in peluze. Daca ar gandi putin si-ar da seama ca nu conteaza ce porti, ci conteaza mentalitatea si pasiunea, pentru ca in fond asta ne lipseste.
Si cand vezi ca lumea te acuza, ca nu te intelege, ca te priveste ca pe un criminal, ca pe o scursura a societatii, iti vine sa renunti de tot. Lumea doarme linistita si nu stie ca dreptatea e stramba si ca adevaratii criminali traiesc printre noi si ii vezi zi de zi imbracati frumos in uniforma cu un zambet superior, ca normal, e politist sau jandarm. Si abia asteapta o mica scanteie sa iti arate cat de barbat este si ce indemanare are la dat cu bastonu'. In fine, dreptatea va veni, chiar daca foarte tarziu, dar exista mereu un echilibru.
Ma trezesc zi de zi cu speranta ca acele grupuri ultra serioase care au mai ramas vor putea sa lupte cot la cot prin pasiunea si devotamentul lor ca acest fenomen sa nu dispara. Si sper ca intr-o zi ca aceasta generatie din care si eu fac parte sa scape de imaturitatea asta si sa inceapa cu adevarat sa lupte pentru ceea ce iubesc si traiesc: Ultra.
